Succesele profesionale si roluul lor in dezvoltarea stimei de sine

Succesele profesionale sunt determinate de o arie multidimensională, şi anume: salariul, promovarea, supervizarea, beneficiile, recompensele, condiţiile de muncă, colegii, comunicarea etc. În funcţie de intensitatea şi sensul valoric al acestor factori, se poate instala satisfacţia profesională sau starea ei opusă, insatisfacţia profesională.

În funcţie de perspectiva adoptată de conducerea organizaţiilor cu privire la natura umană, dar şi de contextele sociale, culturale, economice în care funcţionează acestea, politicile adoptate pentru stimularea performanţei pot fi centrate fie pe folosirea cu prioritate a recompenselor financiare, a supravegherii atente şi a sancţiunilor, fie pe folosirea unor principii psihologice ce vizează identificarea credinţelor, valorilor, percepţiilor, atitudinilor sau emoţiilor angajaţilor.

Strâns legată de satisfacţia în muncă este raportarea oamenilor la stimulentele şi recompensele materiale. Au fost realizate numeroase studii care să aducă soluţii la controversata problemă a echităţii, conformităţii dintre activitatea prestată şi remuneraţia corespunzătoare. În funcţie de specificul fiecărei organizaţii, politica de salarizare a suferit mutaţii particulare. Strâns legate de recompensele directe, sub forma salariilor, sunt recompensele indirecte, exprimate sub forma beneficiilor (concedii de odihnă plătite, transport asigurat sau decontat, facilităţi diverse etc.).

Climatul organizaţional este un element esenţial în funcţionarea favorabilă a angajatului, care are drept consecinţă directă satisfacţia din punct de vedere social şi profesional. O componentă importantă a climatului organizaţional este cultura organizaţională, care conţine pattern-uri de comportament şi valori care, dacă corespund structurii angajatului, atrag după sine implicarea pozitivă a angajatului în sarcină.

Modalităţile prin care percepţia succesului reflectată în dimensiunea stimei de sine pot fi sintetizate astfel:

• Pozitivismul: cercetările au demonstrat că oamenii cu un nivel înalt al stimei de sine îşi valorizează superior trăsăturile pozitive şi le devalorizează pe cele negative în comparaţie cu cei care au o stimă de sine scăzută. Acest lucru nu înseamnă însă că persoanele cu o stimă de sine scăzută au păreri negative despre sine, ci că părerile lor despre sine sunt mai puţin pozitive. Totuşi, unele studii sugerează că persoanele cu o stimă de sine ridicată au realmente, într-o oarecare măsură, mai multe atribute şi rezultate pozitive decât cei cu o stimă de sine scăzută, deşi alte studii sugerează contrariul, anume faptul că nu s-a putut dovedi că nivelul ridicat al stimei de sine corelează cu prezenţa la persoanele respective a unor performanţe mai bune sau a mai multor caracteristici pozitive. Cert este insă că persoanele cu o stimă de sine ridicată, datorită faptului că îşi valorizează trăsăturile pozitive pe care le au, tind să fie mai fericite, mai satisfăcute de viaţa lor şi mai bine adaptate.

• Certitudinea: persoanele cu o stimă de sine înaltă au concepte de sine care sunt mai clare, mai bine articulate, mai sigure şi intern consistente decât persoanele cu stimă de sine scăzută. Cele cu stimă de sine ridicată par a fi în special sigure de atributele lor pozitive, pe când cele cu stimă de sine scăzută au tendinţa de a fi relativ nesigure atât în legătură cu atributele lor pozitive cât şi cu cele negative. Cu cât persoanele sunt mai nesigure de propriile lor concepte de sine, fie pozitive fie negative, cu atât ele sunt mai suspicioase în evaluarea informaţiilor relevante pentru sine.

Discrepanţele de sine: persoanele cu stima de sine înaltă au concepte de sine care corespund în mai mare măsură standardelor sau scopurilor propuse decât persoanele cu stimă de sine scăzută. O stimă de sine înaltă este asociată cu mai puţine discrepanţe între sinele real şi sinele ideal.

Importanţa: atât cei cu stima de sine înaltă cât şi cei cu stima de sine scăzută consideră că este important să aibă atribute pozitive. Totuşi, persoanele cu stima de sine ridicată tind să devalorizeze sau să considere atributele negative pe care le posedă şi atributele pozitive pe care nu le posedă ca fiind mai puţin importante, pe când cele cu stima de sine scăzută par a nu devaloriza caracteristicile lor negative şi nici atributele pozitive pe care nu le posedă. Astfel, informaţiile din domenii relevante pentru sine ar trebui să influenţeze în mai mare măsură dispoziţia şi stima de sine a persoanei decât informaţiile din domenii mai puţin importante.

Perspectivele de viitor: persoanele cu o stimă de sine înalta au aşteptări pozitive în legătură cu eforturile şi rezultatele lor viitoare spre deosebire de persoanele cu stima de sine scăzută, caracterizate prin aşteptări relativ negative. Prin urmare, stima de sine înaltă corelează pozitiv cu eficacitatea de sine. Aceste aşteptări pot fi conceptualizate ca sine-uri posibile sau concepţii ale sinelui care pot fi realizate în viitor. Persoanele cu o stimă de sine scăzută au mai multe sine-uri posibile negative şi mai puţine sine-uri pozitive decât persoanele cu stima de sine ridicată.

Autoaprecierea: în anticiparea unei valuări, persoanele cu stimă de sine ridicată sunt mai puţin anxioase, îşi asumă un risc mai mare şi nu ezită să se prezinte într-o lumină uşor defavorabilă pentru a avea un câştig mai mare în caz de succes. Persoanele cu stimă de sine scăzută sunt mai anxioase în timpul aşteptării evaluării, ocolesc riscurile şi nu caută să se minimalizeze pentru a putea apoi evita responsabilitatea eşecului.

Confruntate cu evenimente negative sau pozitive, persoanele cu stimă de sine ridicată găsesc mai uşor informaţii pozitive despre sine pe care le consideră şi mai „valide" comparativ cu informaţiile dezavantajoase.

Tendinţa autoatributivă a asumării responsabilităţii pentru succes şi a declinării acesteia pentru eşec este mai pregnantă la persoanele cu stimă de sine ridicată.

Cauzele acestor tendinţe relativ opuse par a consta în faptul că respectivele categorii de persoane prelucreză diferit informaţiile despre sine referitoare la protejarea eului cât şi în diferenţe motivaţionale.

• Binele psihologic: oamenii cu stimă de sine ridicată au mai multe şanse să fie fericiţi, adaptaţi şi satisfăcuţi, trec prin mai multe emoţii pozitive. Cei cu stima de sine scăzută sunt mai vulnerabili, mai predispuşi la depresie, la gânduri suicidare şi chiar la tentative în acest sens.

Concluzie:

Stima de sine reprezintă măsura în care o persoană se aprobă, se acceptă pe sine şi se priveşte pe sine ca fiind demnă de laudă, fie în mod absolut, fie comparându-se cu ceilalţi. Ea se constituie drept componentă evaluativă a conceptului de sine şi se referă la judecăţile şi ideile interiorizate cu privire la valoarea unei trăsături sau calităţi personale.

Bibliogeafie:

Sîntion, F., Introducere în psihologia socială, Ovidius University Press, Constanţa, 2007